Se tot vorbește despre democrație, dar niciunul din participanții la aceste dialoguri nu stie ceva despre asta. Democrația (în zilele noastre) este înțeleasă doar ca libertate (în sensul larg al cuvântului, dreptul de a face orice) sau, mai exact, libertatea „de a bea cola și a purta blugi”. O libertate prost înțeleasă de cei care nu fac distincția între drepturile fundamentale cu care te naști (care sunt doar garantate de stat) și privilegiile acordate de stat care sunt susceptibile de limitări (postez un filmuleț mai jos despre sursa acestor drepturi, nefragmentat ca să se înțeleagă contextul). O primă concluzie este că: atâta timp cât drepturile și libertățile fundamentale sunt garantate de constituție, nimeni nu ți le poate lua, poporul e singurul care poate decide asta.
Ajungând la constituție și democrație, cea mai importantă valoare socială (valoare supremă cum este definitiă de constituție) este „demnitatea”. In art. 1 alin. 3 din Constituție, demnitatea este evidențiată separat de celelalte drepturi și libertăți fundamentale.
Având în vedere că deja fenomenul „Georgescu” tinde să dea naștere la comportamente antisociale care deja ajung să încalce drepturi și libertăți, ba chiar demnitatea umană, as vrea să citez un pasaj din cartea Instituția Libertății – Muriel Fabre Magnan:
„(…) dreptul trebuie să afișeze demnitatea ca pe un <<adevăr evident prin el însuși>>, doar că, efectiv aceasta nu se vede decât atunci când este batjocorită. Demnitatea nu are, astfel, un conținut în sine, dar capătă un conținut prin modul încălcării sale. Ea este o instituție, deci este prin natură formală, dar care se substanțiează în mod necesar în functie de cât de barbari pot fi oamenii cu semenii lor și de cum se manifestă această barbarie. Demnitatea devine principiu care fondează libertatea atunci când inamicul principal nu mai este statul, iar riscul principal nu mai este pierderea libertății prin actiunea autorității, ci barbaria oamenilor obișnuiți, care sunt dispuși și capabili să-ți masacreze sau șă-și înrobească semenii. Experiența nazistă, apoi dezvoltarea nemăsurată a tehnicii și a pieței au reconfigurat inamicul. Reacția trebuie, la rândul ei reconfigurată. Ea presupune instituirea principiului demnității, care <<este un raspuns la provocarea condiției umane>>. El este necesar pentru că omul este așa cum este, adica imperfect: nici omniscient, nici atotputernic, dat totuși liber. Libertatea trebuie să fie o libertate în demnitate. Demnitatea susține și, în acelasi timp, limitează libertatea.”
Și, în încheierea, vreau să reamintesc tuturor juriștilor, primul principiu de drept pe care îl învățăm încă din primul an de facultate: „Libertatea unuia se mărginește unde începe libertatea altuia.”.
Așa că, dragi români, egali în fața legii, nu abuzați de libertățile, de drepturile fundamentale și de privilegiile dobândite cu mare efort și garantate de constituție, fiți pașnici, folosiți argumentele în scopul dezbaterii (acceptând că este posibil să nu aveți dreptate, dezbaterea având rolul obținerii de noi informații, verificarea propriilor convingeri, validarea/invalidarea unor idei prin cântărirea argumentelor expuse de interlocutor), iar nu în scopul retoricii pentru a convinge semenii de propria credință care poate fi corectă sau…greșită.
O altă problemă subliniată de Robert Turcescu este următoarea: dacă participanții la o dezbatere nu dețin proprietatea termenilor folosiți (în definiție populară: nu au limbajul necesar) și/sau nu au studiat suficient tema de dezbatere s.n. (aceasta fiind o condiție necesară unei dezbateri), nu au nici posibilitatea de a-și exprima ideile sau argumentele, iar frustrarea aceasta se transformă în violență.
Prin urmare, sunt de părere că ar fi bine ca alegerile de anul acesta să nu se transforme într-o revoluție sau o divizare a populației în două tabere, fiind clar că, în momentul de față, poporul trebuie să aleagă între stânga și dreapta, dar în lumina unei alte clase politice decât cea pe care o cunoaștem deja, intervenind (iar) frica de necunoscut. Dacă ar exista posibilitatea să îl votăm iar pe Iohannis, mulți ar face-o dar nu pentru că își doresc asta, ci doar pentru că este un rău pe care îl cunosc deja.
Dacă tot avem în vedere (ca exemplu) Democrația Americană ar trebui să avem nu doar părțile bune, ci și părțile mai puțin bune, care au condus la violențe în pragul alegerilor din ultimii 10 ani.
Mai departe, nu putem să facem altceva decât să lăsăm candidații să dezbată, iar sociologii și politologii (cei care pot fi obiectivi) să facă predicțiile cuvenite.
Sursa: Pe drept cuvânt #9 – min. 48-54 Cristian Terheș